Design talks: Pointer, for the love of wine

 

Ramona Enache is the fairy behind Pointer, a wine glass made for those perfectly relaxed days under the summer sky. We met last year in Cișmigiu park and we connected immediately. The talk reveals this girl's love of wine and love of life. You can read a certain thirst for adventure in her eyes, like she is never going to settle in one place.

Pointer is a way of living for Ramona. This makes sense for someone whose parents make their own wine every year. The idea of Pointer was born while Ramona was having wine on a beautiful canal in Amsterdam and it took some will, some chance, one Kickstarter campaign, many design fairs and wine events, and lots of enthusiasm to make it real.

Currently residing in Berlin, Ramona is focused on growing Pointer into a business. Here is what we talked about, while testing Pointer with some Chenet wine we found at the nearest non-stop shop. 

This talk is part of a series we started in collaboration with our friend and photographer Mr. Adi Tudose. He missed this talk so Laura took the photos instead. For authenticity purposes, we reveal the content in Romanian. 

 
Primul model de pahar Pointer

Primul model de pahar Pointer

 

Te consideri designer?

Când mă întreabă cineva cu ce mă ocup, nu spun că sunt arhitectă. Spun că am studiat arhitectura, poate pentru că abia mi-am dat diploma. Prietenul meu mai râde de mine spunând: "tocmai ai zis că și cutărică e designer de produs, deci te consideri designer de produs". Poate în subconștientul meu. 

Am avut norocul să capăt puțină experiență în Olanda la niște studiouri de arhitectură timp de un an și jumătate și resping ideea de a profesa mai departe, cel puțin deocamdată. Trebuie să muncești extraordinar de mult și sunt niște ore pe care nu sunt dispusă să le dau. Iar paharul vine din confuzia mea de a continua cu arhitectura sau nu. Este un sweet escape și mi-aș dori să nu fie singurul.

Cum ți-a venit ideea să faci paharul Pointer?

A fost acum câțiva ani. Primul studio de arhitectură la care am lucrat era unul foarte tradiționalist, cu un program de la nouă la cinci și jumătate. Când m-am mutat din Eindhoven în Amsterdam, nu cunoșteam pe nimeni, iar toți colegii mei aveau peste patruzeci-cincizeci de ani, familie și copii. 

Ocupația mea principală era să merg la yoga, la cinema și, când era vremea frumoasă, în parc cu o carte și cu paharul de vin cu picior. Întotdeauna mi-a plăcut să beau vin din paharul potrivit. Aveam vin de la ai mei — îmi trimit din producție proprie — și mă duceam în parcul de lângă casă, pe malul Amstelului. Stăteam, citeam și beam. 

Într-o seară am ieșit cu o prietenă și am vărsat one too many. Mai mult în glumă, ne-a venit ideea să facem un pahar care stă în iarbă. A doua zi ne-am întâlnit la birou, am căutat pe net, nu am găsit nimic asemănător, așa că am zis să-l facem. L-am prototipat, după care s-au întâmplat multe chestii foarte rapid. 

Am aflat de un concurs unde puteai să câștigi o mașină dacă ziceai ce ai face cu mașina odată câștigată. Am scris o scrisoare super haioasă cum noi am inventat un pahar și vrem să-l ducem pe toate plajele din Europa. Să pornim din Olanda și să ajungem în țara mea de origine, România. 

Nu-mi spune că ați câștigat mașina.

Ba da. O decapotabilă roșie — MG F din ’96, o bijuterie cu două locuri.

Păi și unde e acum?

Am vândut-o, când m-am despărțit de prietena de care îți povesteam. Asta se întâmpla acum patru veri. Nu a trebuit să facem tot turul, am făcut doar o mică parte, din Olanda până în sudul Spaniei. Dar a trebuit să facem paharul ca să ne luăm premiul. Așa că am cumpărat diverse pahare și piese de metal și ne-a ieșit primul obiect. 

Lucram manual la început. Cumpăram paharul, tăiam piciorul cu freza, după care venea o bucată de țeavă și inseram un cui de cort care trebuia pilit și lipit cu silicon. 
— Ramona

Cum ai continuat?

Am profitat de turul cu mașina pentru a promova paharul pe plajele pe care le vizitam. Am făcut tot felul de prototipuri folosind cuie de cort, care vin într-o întreagă varietate. Ne-am descurcat cum am putut și am scos un produs cât de cât gata de vânzare. Am dat drumul la site și la Facebook și am vândut 100 de seturi în trei luni. 

Wow. Și cum le-ați produs?

Lucram manual la început. Cumpăram paharul, tăiam piciorul cu freza, după care venea o bucată de țeavă și inseram un cui de cort care trebuia pilit și lipit cu silicon. Toată casa mea era un silicon. Dura cam o oră să facem un pahar. Dar am zis că e ok dacă am rezistat trei luni pe picioare proprii fără bani băgați în reclamă. 

Apoi am avut un moment de clacare și fiecare a luat-o pe drumul ei. Eu tot timpul am vrut crowdfunding. Aveam nevoie de niște matrițe ca să arate bine produsul și nu aveam bani. Având mână liberă, am mers în paralel cu rafinarea designului și cu pregătirea campaniei de crowdfunding. 

Ce s-a schimbat la design în urma finisării?

Partea metalică. Am găsit în Piatra Neamț un inginer super tare de care a aflat tatăl meu. Tipul a fost super entuziasmat de proiect. I-am zis că nu știu cum să fac modelul 3D și s-a oferit să-l facă el, ceea ce m-a ajutat super mult. Kickstarter mi-a adus banii pentru matrițe — pahar, picior și cutie. În paralel, am găsit producătorul de sticlă și producătorul de ambalaj. 

Toți furnizorii Pointer sunt din România?

Da, facem toată producția în România. Lucrăm cu fabrici micuțe care au fost de acord să ne facă serii mici. Prima dată am comandat 1000 de bucăți, apoi 500 și tot așa, nu avem comenzi de zeci de mii. 

De ce materiale ai nevoie pentru un pahar?

Folosim sticlă, oțel inoxidabil și carton pentru ambalaj, plus lipiciul special cu care e atașat piciorul de corpul paharului. Un lipici mai rigid decât siliconul, dar mai flexibil decât un adeziv cu două componente. La început se mai desprindea piciorul în timpul transportului, acum avem o marjă de șoc în caz de impact.

 
 

Ce crezi că are Pointer special?

E un produs destinat oamenilor super normali, ca noi. Cu o doză de nebunie, dar care se bucură de lucruri simple. Mai mult de atât, cred că am o comunicare foarte personală la Pointer, ceea ce atrage. E paharul meu, copilașul meu, sunt și eu mereu cu paharul.

Cât e util și cât e frumos în acest obiect?

E un moft, dar e un moft mișto. Eu l-am făcut pentru că aveam nevoie de un pahar pe care să-l iau în parc, deci sunt susținătorul său numărul 1. E un produs de nișă. Poate să aibă și începe să aibă succes și în zona corporate pentru că e un cadou foarte bun.

Cumva sunt tristă când lumea vine la mine și zice: “vreau și eu un set de pahare să-l fac cadou”. Aștept să-mi spună cineva: “băi, îmi trebuie paharele tale că mă duc azi în parc și nu pot să beau vin din sticlă, e jenant”. Dar nu s-a întâmplat până acum. Foarte puțini oameni zic că au aceeași problemă ca mine.

Pointer e un moft, dar e un moft mișto. Eu l-am făcut pentru că aveam nevoie de un pahar pe care să-l iau cu mine în parc, deci sunt susținătorul său numărul 1.
— Ramona

Cum ai ales forma paharului?

Un pahar clasic de vin are formă de lalea. La târgurile internaționale de vin, toate sesiunile de degustare se fac dintr-un pahar clasic. Eu eram în Olanda când am dezvoltat produsul, așa că m-am uitat la Royal Leerdam, producător olandez de sticlă regală, și am ales o formă care mi s-a părut mai modernă. 

E foarte greu să alegi un pahar bun. Dacă întrebi un specialist, fiecare formă e pentru un soi anume. Contează chiar și lungimea piciorului sau lățimea tălpii. Am întâlnit și oameni care mi-au spus că paharul meu e o porcărie pentru că nu mai are talpă. Cu cât talpa e mai mare, paharul e mai elegant. 

Eu nu sunt un băutor de vin avizat. Beau de plăcere. Iar oamenii foarte specializați uită să sintetizeze. Care e cel mai potrivit pahar pentru vinul alb? Care e cel mai potrivit pahar pentru vinul roșu? Poate fi un răspuns foarte simplu, dar nu l-am găsit. Așa că am mers pe instinctul meu.

Între timp, Ramona a găsit răspunsuri și a extins colecția Pointer cu pahare de cristal, având cupa diversificată pentru vin alb, vin roșu și spumant.

 
 

Ce anume din trecutul tău te-a influențat să faci acest produs?

Fata tatii. Așa spune toată lumea. Provin dintr-o familie de băuturi de vin. Ambii bunici au făcut dintotdeauna vin. În fiecare an avem recoltă, facem vinul nostru. Fiecare vară înseamnă pentru mine mersul la țară. Acum culegem, acum facem mustul, e același ritual. Cultura vinului e îmbibată în toată copilăria mea.

Pe cine ai alături de tine acum?

Pe tata și pe mama. Ei se ocupă foarte mult de logistică în România. Sticlă la Onești, metal la Târgu-Mureș, cutii la Vaslui, lipire la Buzău, ambalare la Bacău la ai mei și dup-aia trimitere unde stau eu acum. Fără tata și mama ar fi imposibil. Au un entuziasm din care mă hrănesc și eu. N-am vrut niciodată să fiu singură în proiectul acesta, pentru că e foarte greu. Poți să atingi înălțimi mult mai mari în doi sau în trei.

 
 

Te-a ajutat faptul că ai început în Olanda?

Nu cred că produsul se năștea dacă nu trăiam în Olanda și nu aveam stilul de viață de acolo. Dar majoritatea clienților mei sunt români, pentru că aici încă e ușor să te promovezi. Orice ai face un pic diferit sau deosebit în România prinde foarte bine. Și toată lumea care a avut contact cu produsul mă ajută să-l răspândesc. La fiecare postare pe Facebook îmi vin niște comenzi.

Cum vezi designul românesc?

Există potențial în designul de produs. Designul românesc ajunge ușor-ușor pe hartă. Se întâmplă încet, dar nu cred că a fost rapid pe nicăieri. Trebuie doar să ne vadă cineva. Pointer e mult mai apreciat aici, pentru că piața e în formare și oamenii nu sunt atât de pretențioși ca în Olanda.

Designul românesc ajunge ușor-ușor pe hartă. Se întâmplă încet, dar nu cred că a fost rapid pe nicăieri.
— Ramona

Pentru ce ai vrea să fii cunoscută peste ani?

Mi-ar plăcea să fac restaurare în România. Am făcut mai multe workshop-uri în studenție în satele monument Unesco. Am mai avut și proiecte de reconversie cu tot felul de sate părăsite din Slovenia când eram cu bursă acolo, la mici vile viticole. Și România are potențial. 

Mi-e mult mai ușor să mă uit la țară și la ce se poate face pentru că nu locuiesc aici. Încă nu vreau să mă întorc, dar când vin acasă, vin cu un entuziasm, super fericită, zen, salut pe toată lumea și lumea e tristă. Știu, viața e grea, dar mi se pare important să poți să zâmbești și să-i faci și pe ceilalți să zâmbească și atunci nu are cum să nu iasă bine. 

Văd tot felul de lucruri nefăcute aici care pot fi făcute — toate satele astea părăsite. Am găsit pe lângă Transfăgărășan unul care mai are doar șapte locuitori, deci n-a mai rămas nimic din el. Sunt atâtea locuri care merită puse pe hartă. De fiecare dată când îmi aduc prietenii în vizită prin țară, toată lumea e uimită. 

 
 

Pointer e un moft pentru tine, ceva de moment?

N-o să mă opresc. Oricărui business trebuie să îi dai măcar trei ani să vezi cum evoluează. Tata îmi zice: “uită că o să faci vreodată bani din asta, o să-ți vină ție o idee”, iar atitudinea lui mă liniștește și pe mine. Suntem tineri și avem atâtea șanse. Îmi doresc foarte mult să fac un bar Pointer, o rulotă care să se plimbe prin Europa. Sunt entuziasmată și vreau să fac ceva cu tot entuziasmul pe care îl am.